Seriale Netflix. Franciza Pacific Rim a primit două sezoane pe Netflix și apare în 2020

de: Florin Cașotă
09 07. 2019

Filmul Pacific Rim va fi adaptat de către Netflix sub forma unui serial de animație și va rula pentru cel puțin două sezoane.

Platforma de streaming va adapta opera lui Guilermo Del Toro, însă sub forma unui serial de animație care se va lansa cândva în 2020 și va rula, cel puțin, timp de două sezoane.

Serialul animat se va concentra pe povestea unor frați care iau în primire un mech abandonat și îl folosesc pentru a-și găsi părinții dispăruți. Nu știm dacă vor da nas în nas și cu vreun monstru Kaiju de-a lungul acestei aventuri.

„Este unul dintre filmele animate cu cel mai mare buget la care am avut plăcerea să lucrez, iar asta îți spune multe despre seriozitatea Netflix și Legendary”, a spus Elie Dekel, oficial al Legendary Entertainment, studioul care va realiza serialul.

Showul animat va fi dirijat de către Craig Kyle și Greg Johnson, cei doi au lucrat la desenele animate Wolverine and The X-Men și X-Men: Evolution.

Cum a ajuns Pacific Rim pe Netflix

Guillermo del Toro a creat Pacific Rim datorită pasiunii sale pentru cultura pop cu monștrii uriași și cu roboți, inspirat de anime. Acțiunea filmului are loc într-un viitor apropiat unde oamenii controlează roboți uriași cunoscuți drept Jaeger, ca să lupte împotriva monștrilor Kaiju ce invadează Pământul.

Pacific Rim a fost creat ca o franciză, însă filmul nu a avut un succes fenomenal, iar asta a dus ca lansarea Pacific Rim Uprising, al doilea film din serie, să vină mai târziu decât era de așteptat.

Guilermo del Toro a renunțat la rolul de scriitor/regizor pentru a doua peliculă. Drept urmare, Uprising nu a fost primit foarte bine de critici și nici la box office nu s-a descurcat grozav. Iar asta înseamnă că este foarte puțin probabil să vedem un Pacific Rim 3 pe marele ecran.

Acest proiect Pacific Rim este doar unul dintre show-urile animate pe care Netflix le pregătește pentru viitor. Un alt titlu ce va fi animat este Altered Carbon.